Fiat prezinta in avanpremiera la Geneva modelul 500C, versiunea decapotabila a automobilului Fiat 500, care va fi lansat pe pietele internationale in primavara, iar in Romania in a doua parte a anului, potrivit importatorului marcii italiene pe plan local, AutoItalia.
Fiat 500C este o reeditare a modelului similar din 1957.
“Acoperisul din panza poate fi comandat, pentru inceput, in trei culori, ivoriu, rosu si negru, si va fi completat de o caroserie in aceleasi tonuri, doua astfel de combinatii cromatice fiind special create pentru aceasta versiune – Pearl Red si Warm Grey”, se arata intr-un comunicat al AutoItalia remis, luni, agentiei MediaFax.
Fiat 500C va dispune de aceleasi motorizari ca si varianta cu trei usi. Este vorba de un propulsor diesel de 1,3 litri, care dezvolta 75 de Cai Putere (CP), si doua motoare pe benzina, unul de 1,2 litri de 69 CP si altul de 1,4 de 100 CP.
De asemenea, Fiat 500C va fi dotat cu un sistem Start&Stop, care opreste automat motorul in cazul in care masina stationeaza la semafor sau in aglomeratie. Sistemul porneste automat propulsorul atunci cand soferul vrea sa inainteze. Tehnologia Start&Stop imbunatateste consumul si reduce emisiile de dioxid de carbon emise de autoturism.
Sursa: MediaFax
































