Dani Ungur si Alex Filip sunt pilotii inscrisi in CITROEN Racing Trophy Romania si care au luat startul la Sibiu Rally Show 2009. La grupa A, Alex Filip si Dani Ungur au dominat prima runda a competitiei, programata pe circuitul de rally cross din Sibiu, si au trecut fara probleme in sferturile de finala. Aici, Dani Ungur a fost primul pilot care a coborat sub un minut si 42 de secunde pe tur si a fost primul pilot care s-a calificat in semifinale. Cu cel de-al treilea timp, dupa cele doua manse parcurse, Alex Filp si-a asigurat si el prezenta in primii patru piloti la Sibiu Rally Show.
Dani Ungur a facut spectacol atat in semifinala, unde l-a invins pe Rares Tomita, dar mai ales in finala mare unde a trecut, cu scorul de 2 la 1, de Edwin Keleti, campionul grupei A in 2009. Dani Ungur a pierdut prima cursa, dar a mers fantastic in urmatoarele doua si s-a clasat pe prima pozitie atat la Sibiu Rally Show, cat si in CITROEN Racing Trophy Romania. “Sunt foarte fericit ca am castigat la Sibiu. Este prima mea victorie la grupa A cu modelul CITROEN C2 R2 Max si este prima mea victorie din CITROEN Racing Trophy Romania”, a spus Dani Ungur.
Invins in semifinala, Alex Filip, pilotul cu cele mai bune clasari in cele trei raliuri incluse in CITROEN Racing Trophy Romania, a reusit sa castige insa lupta pentru locul 3. „Este laudabila initiativa celor de la CITROEN Romania de a include si acest eveniment in cadrul trofeului organizat incepand cu acest sezon. Din pacate, oricat am tras de C2 R2-ul nostru, mai mult de atat nu s-a putut in fata unor masini mai puternice. Tocmai de aceea imi doresc foarte mult ca in 2010 se concurez la volanul unui CITROEN C2R2 Max pentru a mai face un pas inainte in cariera mea de pilot’, a spus si Alex Filip.
Proiectul CITROEN Racing Trophy Romania, inceput o data cu Raliul Tara Barsei 2009, va continua si in 2010, anul viitor urmand a fi incluse in Trophy toate etapele din Campionatul de Raliuri al Romaniei. Incepand cu 2010, doar modelul CITROEN C2 R2 Max este eligibil pentru a participa in trofeu.




































